Tort de mere cu crema de zahar ars

INGREDIENTE  Pentru crema: 4 oua, 2 cani lapte, 4 linguri zahar blat: 4 oua, 4 linguri zahar, 4 linguri faina, 2 plicuri zahar vanilat.
1 kg mere mai acrisoare, 1 cana zahar tos, 4 linguri unt.
MOD DE PREPARARE  Merele curatate de coaja se dau pe razatoare. Intr-o cratita de 4 kg se topeste cana de zahar. Se asaza merele rase si se imprastie deasupra untul. Se tin in cuptor, pana cand merele devin usor maronii.
   Intr-o craticioara, se ard patru linguri de zahar. Se toarna laptele si se lasa pe foc pana se dizolva zaharul. Se raceste si se adauga ouale. Aceasta compozitie se toarna cu atentie si incet peste mere.
   Se da la cuptor pana se incheaga crema.
   Acum se pregateste pandispanul. Se bat galbenusurile cu zaharul, se adauga faina si la sfarsit, albusurile batute spuma. Aluatul se toarna peste crema cu mere si se lasa la cuptor pana cand se rumeneste pandispanul.
   Tortul se racoreste si apoi se rastoarna cu ajutorul unui platou, pus deasupra vasului cu tort.
   Se decoreaza cu felii de mere si nuca de cocos.
    Truc  Cand se coace blatul de tort, nu se deschide cuptorul primele 10 minute, pentru a nu cadea aluatul.

Prajitura tigrata

INGREDIENTE  5 oua, 1cana zahar, 2,5 cani faina, 1 cana ulei, 1 cana apa minerala, 1 plic praf de copt, esenta de vanilie.
PREPARARE  Galbenusurile se freaca cu zaharul pana devin o crema. Se adauga uleiul, apa minerala, faina, praful de copt, albusurile spuma si se incorporeaza usor.
   Compozitia, care arata ca un aluat subtire, se imparte in doua parti. Intr-una din parti se adauga 3 linguri de cacao, iar in cealalta 3 linguri de faina si esenta de vanilie. Se folosesc doua polonice pentru a aseza compozitia.
   Intr-o forma rotunda cu diametrul de 26 cm, tapetata cu hartie de copt, se toarna  un polonic din compozitia cu vanilie, in mijlocul formei. Exact in centrul compozitiei albe se toarna un polonic cu compozitia de cacao. Astfel, se procedeaza pana se termina compozitia. Nu se niveleaza prajitura. Mare atentie, sa nu se incline tava, pentru a nu distruge cercurile bicolore. Se da la cuptor.

Ciorba cu perisoare din ciuperci

INGREDIENTE   1 morcov, 1 radacina patrunjel, 1 telina mica, 2 cepe, 1 ardei, leustean, 400g ciuperci, 1 ou, 2-3 linguri pesmet, marar, patrunjel, sare, piper, 1/2 l suc rosii, 1 cana bors.
PREPARARE  Morcovii, patrunjelul si telina se rad, o ceapa se toaca marunt, iar ardeii se taie fasii sau cubulete.
   Se caleste ceapa in doua linguri ulei. Dupa 5 minute, se adauga legumele rase si se tin10 minute. Se toarna apa si se fierb legumele.
   Ciupercile taiate in sferturi se fierb, apoi se scurg foarte bine. Ele se dau prin masina de tocat. In pasta obtinuta se incorporeaza verdeata tocata, sarea, piperul, oul si pesmetul pana se obtine o compozitie groasa.
   Perisoarele se modeleaza cu mainile ude si se adauga in supa de legume care fierbe incet, nu in clocote.
   Cand sunt aproape gata perisoarele, se toarna borsul fiert separat sau zeama de varza acra.
   Se adauga sucul de rosii si leusteanul tocat. Cand s-au ridicat perisoarele deasupra, ciorba este gata.
   Truc  Ciupercile raman albe daca se clatesc in apa in care am turnat doua linguri  de zeama de lamaie.